Rise Project: Pensiile speciale au fost eliminate de Guvernul Boc, dar au fost reintroduse de PSD-ul condus de Ponta si Dragnea

whatsapp sharing button
messenger sharing button

Publicatia Rise Project prezinta in detaliu traseul aparitiei pensiilor speciale, anularii acestora de catre Guvernul Boc si apoi reintroducerea lor de catre parlamentarii PSD. Cele mai recente pensii speciale, cele pentrui primari si alte categorii de alesi locali, au fost introduse prin ordonanta de urgenta de catre Guvernul Dancila.

Curtea Constitutionala a acceptat, in urma cu zece ani, suprimarea acestora; si exista chiar si hotarari pronuntate de CEDO care au spus ca taierea lor a fost legitima.

Asadar, pentru a elimina majoritatea pensiilor speciale, asa cum s-a angajat in fata electoratului, Partidul National Liberal nu trebuia decat sa se inspire dupa legea lui Boc de acum zece ani. Ar fi fost o solutie care – data fiind precedenta ei validare de catre CCR – nu avea cum sa nu treaca, o data in plus, de filtrul judecatorilor constitutionali.

Suprimarea pensiei speciale din magistratura a fost contestata de magistrati insisi, prin intermediul Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Iar suprimarea celorlalte pensii speciale a fost contestata de un grup de 37 de parlamentari PSD, printre care Mircea Geoana, Titus Corlatean, Miron Mitrea, Petre Daea, Olguta Vasilescu etc.

Opera lui Ponta a fost continuata, peste timp, de Viorica Dancila care, in 2019, a introdus o serie noua de pensii speciale, pentru primari, viceprimari, presedinti si vicepresedinti de consilii judetene. Acestea nu se afla inca in plata, dar vor intra in plata pe 1 ianuarie 2021.

Tinand cont ca au fost gandite sa recompenseze toti alesii locali votati incepand cu 1992 si ca Romania are circa 3.000 de unitati administrative, numarul pensiilor emanate din legea Vioricai Dancila va fi de ordinul zecilor de mii.

Ca fapt divers, intreaga sarabanda de legi prin care pensiile speciale au fost reintroduse, in 2015-2016, l-au avut ca initiator, in anturaje mai largi sau mai restranse, pe deputatul Florin Iordache – „hitman”-ul PSD in materie de initiative legislative controversate.

Tot ca nota aparte, proiectul de reintroducere a pensiilor speciale pentru parlamentari a fost initiat prin semnatura a circa 200 de deputati si senatori PSD, inclusiv a presedintelui de azi al partidului, Marcel Ciolacu.

Citeste si: Documente! In 2015, Ciolacu a initiat legea pentru reintroducerea pensiilor speciale pentru parlamentari: „O necesitate”

Pensiile speciale exista in multe tari din Uniunea Europeana, insa nu sunt acordate, peste tot, acelorasi categorii profesionale.

De exemplu, in Bulgaria – spune un raport al Comisiei Europene – magistratii nu au pensii speciale, dar au profesorii si militarii. In Germania, au doar functionarii publici, fermierii si minerii.

In Olanda, au doar doar cei care fac munci fizice dure.

In Suedia, nicio categorie profesionala nu incaseaza pensii speciale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.