VIDEO. Imagini cu un puternic impact emoțional. Bărbat mort, după ce polițiștii au tras în mașina sa

politist accident
Polițiștii au tras mai multe focuri de armă spre mașină, care ulterior a derpat și a intrat într-un șanț. Foto: Captură video/Imagini amator

Un bărbat a fost împușcat de polițiști, după ce mai multe echipaje l-au urmărit în trafic și au încercat să îl oprească. Acesta a vrut să intre cu mașina în echipajele de poliție, care au tras spre mașină, după mai multe focuri de avertisment. 

În timpul urmăririi, bărbatul care se afla la volanul unei Mazda cu numere străine, a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un șanț de pe partea stângă a drumului. Asta după ce maşina a derapat aproximativ 30-40 de metri.

Martorii spun că ulterior poliţiştii au ieşit din maşini şi au tras câteva focuri de armă spre autoturismul pe care l-au urmărit, potrivit Monitorul de Botoșani.

Potrivit unui comunicat al poliției, bărbatul, despre care se presupune că era sub influența băuturilor alcoolice, nu a oprit la somația polițiștilor.

„Trei echipaje de poliție aflate în teren, pe raza orașului Flămânzi (județul Botoșani), au încercat interceptarea autoturismului în trafic, însă conducătorul auto a intenționat să intre în coliziume cu autospecialele, impactul fiind evitat în ultima clipă de către polițiști.

S-a procedat la urmărirea acestuia, fiind executate focuri de avertisment în plan vertical și ulterior înspre pneurile autoturismului.

Ca urmare a executării focurilor de armă, conducătorul auto a fost rănit, iar autoturismul a părăsit partea carosabilă intrând într-un șanț, de marginea drumului”, transmite Inspectoratul Județean de Poliție.

Ulterior poliţiştii au solicitat ajutorul cadrelor medicale care s-au deplasat la faţa locului. Bărbatul a fost resuscitat, însă, din nefericire nu a mai putut fi salvat acesta pierzându-şi viaţa.

sursă-DIGI24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.