Grindeanu, prins în dosarul Dragnea-Trump. Cum a încercat să compromita protestele din Piața Victoriei plătind cu sume uriaşe un consultant american

Antena 3 a prezentat, miercuri seara, pasaje din dosarul penal al DNA privind vizita lui Liviu Dragnea in Statele Unite si intalnirea cu Donald Trump. DNA arata ca premierul Sorin Grindeanu a avut un rol major in aranjamentele ilegale facute de Dragnea pentru ca anumite firme din SUA sa obtina contracte in Romania in schimbul bunavointei Washingtonului.



Dragnea a fost ajutat sa intre in contact cu americanii de omul de afaceri Cristian Burci si de fiul acestuia, Carlo Burci. Cei doi Burci urmau sa primeasca comisioane daca afacerile se perfectau.

Din dosarul DNA rezulta ca Guvernul condus de Grindeanu a semnat si un contract cu un consultant politic american, Barry Jackson, a carui menire a fost sa ajute Regimul PSD sa compromita protestele pro-justitie din Piata Victoriei: „In data de 22 februarie 2017, ora 10.03, Carlo Burci le-a trimis lui Elliot Broidy, Cristian Burci si Steve Loglisci un email cu titlul … , in care se precizeaza ca angajarea lui Barry Jackson este finalizata, urmand ca acesta sa trimita contractul, iar 90 % se va finaliza si angajarea societatii americane de lobby Brownstein Hyatt Schreck pentru Guvernul Romaniei, urmand ca aceasta sa primeasca in jur de 200-250.000 USD pe luna. (…) In data de 22 februarie 2017, Barry Jackson l-a intrebat pe Cristian Burci catre cine trebuie sa se adreseze si cine va face plata (…)”.

Iata ce a relatat Antena 3 despre continutul dosarului DNA privind modul in care s-a aranjat intalnirea dintre Dragnea si Trump:

Din documente aflate la dosar reiese ca inainte de a avea loc evenimentul de la Washington prilejuit de investirea lui Donald Trump ca presedinte al SUA, in ianuarie 2017, afaceristul Cristian Burci i-a prezentat lui Elliot Broidy oportunitati de dezvoltare a unor afaceri in Romania in cazul in care acesta i-ar asigura lui Liviu Dragnea acces la evenimentele respective. Broidy fusese informat de Burci ca Romania se angajase sa aloce 2% din PIB pentru industria de armament si urma ca Executivul sa se ocupe de astfel de achizitii.

DNA sustine ca atat Burci cat si lobbystul Steve Loglisci au actionat in Romania ca reprezentanti ai firmei puternice Circinus apartinand lui Elliott Broidy, urmarind castigarea unui procent din viitoare afaceri ce urmau a se derula in urma unor achizitii militare. O alta afacere aflata pe agenda acestora era aceea a infiintarii unui Centru de Analiza a Informatiilor din Surse Deschise (OSINT), posibili beneficiari urmand a fi MApN si MAI.

Conform scenariului acuzarii, in contextul unor astfel de aranjamente pentru vizita neoficiala a lui Liviu Dragnea in America la investirea lui Donald Trump, ar fi avut loc intalniri, discutii si conferinte telefonice intre Carlo Burci- fiul lui Cristian Burci si Loglisci cu diverse persoane din MApN sau din anturajul politic al lui Liviu Dragnea.

„In data de 14 ianuarie 2017, dupa imprimarea celor trei email-uri primite in seara precedenta de la Steve Loglisci, Carlo Burci si Cristian Burci s-au intalnit cu Liviu Dragnea, caruia i-au remis invitatia primita de la Elliot Broidy. In cadrul acestei intalniri, Liviu Dragnea a acceptat sa se deplaseze la Ceremonia de Inaugurare a Presedintelui SUA, dar a refuzat categoric sa fie insotit de Gabriel Les -ministrul Apararii si Marian Sima, seful Informatiilor Militare din MApN”.




DNA are, de asemenea, documente din care reiese ca desi cheltuielile aferente deplasarii fusesera aprobate in cadrul Biroului Permanent al Camerei Deputatilor printr-un Memorandum din 16 ianuarie 2017, o zi mai tarziu, Secretariatul Camerei Deputatilor a primit o adresa semnata de trezorierul PSD, Mircea Draghici in care se comunica faptul ca aceste cheltuieli vor fi suportate de PSD.

In 18 ianuarie 2017, Liviu Dragnea si premierul de atunci, Sorin Grindeanu, au participat la o cina data de Broidy la Hotelul International Trump din Washington, ocazie cu care Dragnea a schimbat cateva vorbe cu Donald Trump la masa acestuia si au facut celebrele fotografii.

Procurorul Uncheselu a dezvoltat, in acuzatiile aduse fostului lider PSD un probatoriu format dintr-un maldar de corespondente si intalniri ulterioare intre Cristian Burci sau fiul acestuia, Carlo Burci cu diverse persoane cu functii importante in acea perioada in Executivul de la Bucuresti si alte institutii ale statului, pe mai multe paliere ce vizau posibile colaborari, inclusiv scrisori de intentie legate de anumite proiecte.

„In data de 5 februarie 2017, in contextul in care presa occidentala aborda subiectul protestelor din Romania, Elliot Broidy l-a pus in legatura pe Cristian Burci cu Barry Jackson, consultant politic american, caruia i-a prezentat situatia din Romania si i-a cerut sa accepte angajamentul in aceasta tara. (…)

„In data de 22 februarie 2017, ora 10.03, Carlo Burci le-a trimis lui Elliot Broidy, Cristian Burci si Steve Loglisci un email cu titlul , in care se precizeaza ca angajarea lui Barry Jackson este finalizata, urmand ca acesta sa trimita contractul, iar 90 % se va finaliza si angajarea societatii americane de lobby Brownstein Hyatt Schreck pentru Guvernul Romaniei, urmand ca aceasta sa primeasca in jur de 200-250.000 USD pe luna. (…) In data de 22 februarie 2017, Barry Jackson l-a intrebat pe Cristian Burci catre cine trebuie sa se adreseze si cine va face plata (…)”.

Ulterior, Barry Jackson ar fi fost platit de Cristian Burci. Organele judiciare din Cipru au raspuns prompt la un ordin european pus in executare de DNA si au transmis in Romania documentele bancare din care rezulta transferul a 30.000 de dolari, din 24.05.2017, facut de asociatul fiului lui Cristian Burci in conturile lui Jackson.





„La data de 2 martie 2017, Carlo Burci i-a informat pe Elliot Broidy, Cristian Burci si Steve Loglisci ca s-a intalnit cu Primul ministru Sorin Grindeanu, ocazie cu care acesta din urma l-a asigurat ca in perioada urmatoare va intreprinde mai multe actiuni in sprijinirea demersurilor Circinus in Romania (…)

In perioada in care delegatia MAPN s-a aflat la Washington, respectiv in data de 19 septembrie 2017, Circinus LLC a organizat un eveniment privat la Hotelul International Trump din Washington DC, la care au fost invitati membrii delegatiei din Romania, ambasadorul SUA in Romania, Hans Klemm, ambasadorul Romaniei in SUA, George Maior, oficiali americani din cadrul Departamentului Apararii precum si alti reprezentanti ai unor companii americane din industria de armament. Elliot Broidy a fost gazda acelui eveniment, la care a participat ca invitat si Cristian Burci”.

Achizitii militare aflate sub lupa DNA, avute in vedere de Cristian Burci si lobbystii americani ca potentiale viitoare afaceri, precum un centru de informatii din surse deschise, elicopterele BELL, avioane militare F-16. Cat urma sa castige Burci doar dintr-o singura viitoare afacere numita proiectul C4I cu capabilitati de integrare ISTAR? DNA ar avea dovezi ca ar fi fost vorba de 15 la suta, adica intre 25 milioane de dolari si 50 milioane de dolari.

Filmul actiunii din punerea sub acuzare a lui Dragnea are episoade legate de intalniri derulate intre americani si persoane reprezentative din arealul politic romanesc, inclusiv la vila lui Cristian Burci de la Snagov. Sau la MApN, unde ministrul Gabriel Les a primit o delegatie a firmei Circinus, in aprilie 2017. Ba chiar si la Hotel Athenee Palace, unde Broidy s-a intalnit cu ambasadorul George Maior si i-ar fi spus ca „are deja sprijinul lui Liviu Dragnea”.

DNA a avut acces la informatii legate si de alte intalniri ale lobbystilor sau afaceristilor americani la sediul Guvernului cu Sorin Grindeanu, Vladimir Ionas, Carlo Burci si Horia Mihalcescu, a carui firma s-a ocupat, ani buni, de consultanta pentru PSD.

In dosar se mai arata ca FBI s-a implicat dupa ce Dragnea a incercat sa obtina viza de SUA pretextand ca va avea o intalnire cu vicepresedintele SUA Mike Pence.

„La inceputul lunii octombrie 2017, in procedura de obtinere a vizei pentru SUA a lui Liviu Dragnea, invitatia a facut obiectul verificarilor la nivelul administratiei americane, respectiv vicepresedintele SUA Mike Pence, gazda respectivei intalniri, context in care s-a constatat ca Mike Pence nu avea stabilita nicio intalnire cu Liviu Dragnea (…)”

Sursa: aktual24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.