Cîţu trimite Corpul de Control la Ministerul Economiei pentru investigaţii privind Măsura 3, granturi pentru IMM-uri

Florin Citu - gov.ro
Florin Citu – gov.ro (Epoch Times România)


Premierul Florin Cîţu a anunţat, vineri, că va trimite Corpul de Control la Ministerul Economiei pentru o investigaţie privind Măsura 3, granturi pentru IMM-uri.




„După o discuţie cu ministrul Economiei, despre Măsura 3 (granturi pentru IMM-uri), am decis că este imperios să se facă o investigaţie de către Corpul de Control al Prim-Ministrului. Vreau să mă asigur că aceşti bani ajung la firmele care au cea mai mare nevoie, în funcţie de criteriile obiective prestabilite. În mandatul meu, banul public este folosit eficient şi transparent”, a scris şeful Executivului, pe pagina sa de Facebook.

Anunţul liderului de la Palatul Victoria vine în contextul în care în spaţiul public au apărut informaţii potrivit cărora modul în care arată listele preliminare cu aplicanţii la granturile de investiţii din cadrul Măsurii 3 destinat IMM-urilor ridică mari semne de întrebare. Potrivit informaţiilor Hotnews.ro, există suspiciuni că a fost viciat procesul de depunere a proiectelor şi că a fost influenţat modul în care arată listele, în condiţiile în care alte persoane în afară de administratori ar fi avut acces la datele de pe platforma de înscriere.

Publicaţia citată l-a contactat pe ministrul Economiei, Claudiu Năsui, pentru a solicita explicaţii. Acesta a spus că va discuta cu STS şi va cere o investigaţie, un audit al platformei.

Năsui susţinea că a aflat cu puţin timp înainte ca termenul de înscriere să expire că au acces la date entităţi din exterior, în afară de administratori. Întrebat de hotnews.ro cine din afară a avut acces la date, ministrul a spus că băncile. Năsui afirmă că imediat cum a aflat, a solicitat restricţionarea accesului la datele aplicaţiei.

Programul s-a lansat pe 4 decembrie 2020, ora 10.00, iar termenul final pentru înscrieri a fost 29 ianuarie 2021, ora 20.00. Pe data de 28 ianuarie 2021, Ministerul Economiei a emis un comunicat potrivit căruia va limita “accesul la datele aplicaţiilor aferente Măsurii 3, pentru toate persoanele implicate în procesul de analiză şi evaluare, până la finalizarea înscrierilor”.

Cont de administrator asupra platformei avea inclusiv ministrul. Potrivit informaţiilor Hotnews.ro, acestuia i s-a făcut cont de administrator pentru regiunea Bucureşti, imediat cum şi-a preluat mandatul de ministru, deşi în mod obişnuit, administratorii sunt directorii şi şefii de agenţii. De exemplu, fostul ministru al Economiei nu a avut un astfel de cont. Întrebat asupra acestui aspect, ministrul a spus că direcţiile de specialitate i-au pus la dispoziţie acest cont. Năsui susţine că după restricţionare, nimeni, inclusiv el, nu a avut acces la date. Detalii aici.

Sursa: EpochTimes-Romania

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.