Deputat AUR, ieşire în decor la adresa fiului lui Ion Raţiu: “Retardat”

Deputatul AUR de Constanţa Dumitru Focşa
Deputatul AUR de Constanţa Dumitru Focşa (Facebook – Dumitru Focşa)


Deputatul formaţiunii AUR Dumitru Viorel Focşa a avut un derapaj la adresa fiului politicianului Ion Raţiu, Nicolae Raţiu, după ce acesta din urmă ar fi solicitat partidului nou apărut pe scena politică să nu mai asocieze vreodată imaginea tatălui său cu doctrina sau sigla AUR.


Concret, deputatul AUR de Constanţa Dumitru Focşa a afirmat într-un comentariu postat pe Facebook că Nicolae Raţiu ar fi un „retardat” care „îşi face familia de râs”... (Podul.ro)

Reamintim că Nicolae Raţiu, fiul lui Ion Raţiu, a solicitat formaţiunii AUR să şteargă de pe Facebook postarea în care ”imaginea lui Ion Raţiu este utilizată alături de identitatea vizuală a partidului AUR”, şi, de asemenea, „să evite în viitor orice astfel de asociere a lui Ion Raţiu cu simbolurile, doctrina şi imaginea partidului”.

“Solicit partidului Alianţa pentru Unirea Românilor să şteargă postarea în care imaginea lui Ion Raţiu este utilizată alături de identitatea vizuală a partidului AUR şi să evite în viitor orice astfel de asociere a lui Ion Raţiu cu simbolurile, doctrina şi imaginea partidului. Ion Raţiu nu a susţinut niciodată poziţii bazate pe discriminarea semenilor cu credinţe, valori, principii sau indicatori identitari diferiţi (etnie, religie etc.). Ion Raţiu a susţinut o societate democratică deschisă, tolerantă, unită, în defavoarea propagării unor idei care dezbină şi incită la ură.

Nu sunt apărătorul vreunui partid politic din România şi cred cu tărie că exerciţiul dialogului democratic, aşa cum îl înţelegea Ion Raţiu, trebuie să se bazeze pe respect şi dragoste faţă de semeni, nu pe popularizarea unor poziţii extremiste şi periculoase”, se arată într-un comunicat publicat pe Facebook, semnat Nicolae Raţiu, Preşedintele Raţiu Family Charitable Foundation.

Solicitarea fiului lui Ion Raţiu vine după ce reprezentanţii partidului AUR au reacţionat acid după ce mai mulţi intelectuali de marcă ai ţării au cerut liderilor coaliţiei de guvernare să înceteze imediat orice dialog cu ei. Nemulţumiţi că au fost catalogaţi drept partid extremist, radical-populist, vehiculând teme fundamentaliste şi naţionaliste, cu revizitarea teoriilor conspiraţioniste, anti-globaliste şi anti-individualiste, şi cu personaje care răspândesc idei ale extremei drepte, liderii AUR îi cataloghează pe aceştia “duşmanii românilor.”

Postarea lor este însoţită de o imagine a lui Ion Raţiu, în spatele căreia cei de la AUR au pus sigla partidului lor. Reamintim că liderii AUR şi-au pus sigla partidului inclusiv pe drapelul României, lucru considerat o impietate de către o parte dintre români.

“Avem şi noi un mesaj pentru această elită închipuită: Noi reprezentăm vocea a 10% dintre români. Voi nu reprezentaţi pe nimeni şi nimic. Sunteţi duşmanii românilor – aşa aţi fost, aşa aţi rămas.Unii dintre voi nu aţi ştiut niciodată, alţii probabil aţi uitat ce înseamnă democraţia, aşa că vă amintim noi, prin cuvintele marelui Ion Raţiu!”, scriau cei de la AUR, pe Facebook.

Sursa: EpochTimes-Romania

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.