APELUL deputatului Iurie Reniță: Haideți să procedăm cu armata rusă de ocupație la fel ca în cazul diplomatului rus prins în timp ce încerca să scoată ilegal valută din țară

APELUL deputatului Iurie Reniță: Haideți să procedăm cu armata rusă de ocupație la fel ca în cazul diplomatului rus prins în timp ce încerca să scoată ilegal valută din țară
Sursa: Podul.ro


Cazul diplomatului Ambasadei Federației Ruse la Chișinău care a fost reținut pe Aeroportul Internațional Chișinău, recent, în timp ce încerca să scoată ilegal valută din țară, e mai mult decât salutar, fiindcă Kremlinului i s-a reamintit că R. Moldova nu este un raion din apropierea Moscovei, punctează deputatul Iurie Reniță (fost ambasador al Basarabiei la București), pe Facebook, explicând că exact la fel al trebui procedat și cu armata rusă de ocupație, acoperită sub numele de GOTR, dar și în multe alte cazuri care țin de domeniul evidenței. 


Podul.ro vă prezintă comentariile lui Iurie Reniță: 

”Isprava ‹bravului› diplomat (atașat) al Ambasadei Federației Ruse la Chișinău ne demonstrează atitudinea cu care reprezentanții Moscovei tratează Republica Moldova. Cu certitudine, niciodată acest ‹diplomat› (chiar și cu studii la faimoasa forjerie de cadre ideologice de la ‹MGIMO›) nu și-ar fi permis să procedeze la fel în țara lui de origine sau în alte state, decât în cele ale CSI-ului. 

Pentru acesta frontiera de stat a Republicii Moldova nici că ar mai exista, exact cum ei procedează și în cazul regiunii transnistrene. Vă imaginați ce se întâmplă cu poșta diplomatică a Ambasadei Ruse la Chișinău, dacă colaboratorii ei își permit să treacă individual frontiera de stat a Republicii Moldova cu sume semnificative de bani în valută, ignorând sfidător și deschis legislația noastră? 

Este salutabil că ‹diplomatului› rus i s-a amintit că Republica Moldova nu este un raion din regiunea Moscovei sau a peninsulei Kamceatka. E cazul să procedăm la fel și cu armata rusă de ocupație, acoperită sub numele de GOTR. Și nu doar în aceste cazuri. Diplomații ruși de la Chișinău, dar și autoritățile de la Moscova, ar trebui să nu uite că Republica Moldova este un stat suveran și independent, iar dacă, cumva, aceștia mai uită, e bine (chiar e necesar!) de reamintit acest fapt prin acțiuni concrete din partea noastră.

Cred că, în context, ar fi bine să invocăm și recentul caz cu un alt ‹diplomat›, Andrei Neguța, formal ambasadorul Republicii Moldova, dar, în realitate, tot al Federației Ruse, care a considerat și el că frontierele Moldovei și din spațiul CSI sunt o simplă formalitate și ar trebui să facem abstracție de ele. 

Vă mai aduceți aminte cum ex-ambasadorul personal al lui Dodon la Moscova, tot el și subordonatul șefului departamentului moldovenesc din Administrația de la Kremlin, tov. general Vladimir Cernov, se inspira din realitățile rusești cum Republica Moldova poate deveni țară prezidențială și federală, după exemplul Federației Ruse? 

După cum se cunoaște, ‹marele diplomat Neguța› (conform multiplelor aprecieri făcute de Dodon) este implicat în contrabanda cu anabolizante dintre cele 2 capitale frățești – Chișinău și Moscova. Oare chiar Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău și persoana de aici, responsabilă de aprobarea deplasării minivan-ului pe ruta Moscova-Chișinău și retur, nu și-a pus niciodată întrebarea care era scopul adevărat al celor 17 deplasări ale minivan-ului pe parcursul unui singur an? Iar dacă luăm în calcul, retrospectiv, încă un an sau chiar mai mulți de când Neguța l-a reprezintat pe Dodon la Moscova?

Trubadurii și politrucii socialiști au ‹luat apă în gură› și nu scot niciun cuvânt despre ambele cazuri; acum aceștia s-au ‹ascuns prin păpușoaie›, deoarece nu este în interesul lor politic și electoral să-și compromită mândra lor capitală – Moscova și pe Dodon..

În încheiere, apare o întrebare absolut firească: cum putea Neguța să procedeze altfel, dacă chiar șeful lui de partid, Dodon, era implicat plen

Sursa: Podul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.