Jurnalistul basarabean Andrei Captarenco relatează cum a fost sechestrat și amenințat de trupele de ocupației ale Rusiei.

EXCLUSIV Jurnalistul basarabean Andrei Captarenco relatează cum a fost sechestrat și amenințat de trupele de ocupației ale Rusiei. Soldățoii Kremlinului încearcă să-i intimideze pe jurnaliștii TV8. Acordul care face posibile aceste abuzuri

Podul.ro a stat de vorbă cu Andrei Captarenco, unul dintre jurnaliștii basarabeni sechestrați, zilele trecute, de un post al trupelor de ocupație ale Rusiei, la trecerea de pe Nistru în satul Gura-Bâcului. 

Trebuie notat că astfel de incidente total abuzive (și cu risc de degenerare) au loc deseori în această zonă, separatiștii Moscovei fiind notorii pentru modul brutal în care hărțuiesc și intimidează presa. Să nu uităm că, în urmă cu doar câțiva ani, un tânăr pașnic și nevinovat a fost împușcat mortal când trecea Nistrul – îl chema Vadim Pisari, iar asasinii lui niciodată trași la răspundere au fost militari din trupele de ocupație ale Rusiei.

Cel mai recent incident generat de separtiști i-a avut ca țintă pe jurnaliștii TV 8 – un post foarte apreciat dincolo de Prut – Viorica Tătaru și Andrei Captarenco, realizatorii emisiunii ”Dincolo de Nistru” / ”Река без границ”, care au mai fost reținuți și intimidați de trei ori doar în ultimul an. 

Contactat de Podul.ro, Andrei Captarenco (foto) relatează cum au reușit jurnaliștii să scape de separatiștii ruși, păstrându-și totodată și filmările realizate. De asemenea, Captarenco avertizează cu privire la adevărata problemă – este imperativ necesară modificarea prevederilor vechiului acord ale cărui portițe permite trupelor de ocupație ale Rusiei să îngrădească accesul presei în zonă, ba chiar să hărțuiască, să intimideze și să sechestreze pe oricine deține un telefon cu cameră video. 

Vă prezentăm explicațiile lui Andrei Captarenco (jurnalist TV8 și Radio Europa Liberă România: 

”Am reușit să plecam de acolo fără să ștergem materialele video, așa cum ni s-a cerut, pentru că am insistat pe dreptul nostru de a ne afla pe teritoriul R. Moldova și de a nu fi împiedicați să ne facem munca. 

Am câștigat o lupta, dar greul urmează. Suntem dispuși să mergem până la capăt și să insistăm pe revederea, reanalizarea acelor regulamente învechite care împiedică accesul jurnaliștilor și a cetățenilor din această zonă. 

Dacă urmăm logica lor, astăzi, în 2021, fiecare om care se află în apropierea postului cu un telefon cu cameră poate fi oprit, reținut… De când s-a semnat acel acord nedrept au trecut 29 de ani. Azi suntem în altă realitate”. 

sursa: podul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.