Nemulţumire la Bruxelles: România, somată să aplice corect directiva UE de combatere a spălării banilor

Ursula von der Leyen

Comisia Europeană a trimis, joi, României, Germaniei şi Portugaliei scrisori de punere în întârziere pentru că nu au transpus în mod corect cea de-a IV-a Directivă privind spălarea banilor (AMLD4).

Într-un comunicat citat de Agerpres, Executivul comunitar subliniază că termenul limită pentru transpunerea în legislaţia naţională a directivei AMLD4 a fost 27 iunie 2017. După o evaluare a măsurilor de transpunere adoptate de cele trei state membre menţionate, Comisia a ajuns la concluzia că mai multe prevederi ale Directivei nu au fost transpuse în mod corect în legislaţia naţională.

“Comisia a decis astăzi că statele membre menţionate trebuie să îmbunătăţească unele aspecte fundamentale ale cadrului legal privind combaterea spălării banilor, precum schimbul adecvat de informaţii între unităţile de informaţii financiare, cerinţe referitoare la proceduri de due diligence şi cooperare adecvată între unităţile de informaţii financiare precum şi transparenţa cu privire la registrele de beneficiari”, menţionează Executivul comunitar.

Se subliniază faptul că normele privind combaterea spălării banilor sunt cruciale în lupta împotriva acestui fenomen şi a finanţării terorismului, iar lacunele legislative dintr-un singur stat membru afectează întreaga Uniune Europeană.

Germania, Portugalia şi România au la dispoziţie două luni pentru a veni cu un răspuns satisfăcător la argumentele ridicate de Comisie. În caz contrar, Comisia poate decide să trimită un aviz motivat.

Sursa: epochtimes-romania

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.