Nicuşor Dan: Voi desfiinţa companiile create de Firea. Angajaţii lor să nu se mai lase amăgiţi că ne răzgândim

Nicuşor Dan
Nicuşor Dan (Facebook)

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, vineri, că nu este bine ca angajaţii companiilor municipale înfiinţate de predecesoarea sa, social-democrata Gabriela Firea, să se mai lase “amăgiţi” că se va reveni asupra deciziei legate de desfiinţarea lor.


“Am avut azi o întâlnire cu reprezentanţii angajaţilor Companiei Municipale Parcuri şi Grădini. La această companie, salariile sunt plătite la zi. Însă, din cauza dezinformărilor la care sunt supuşi permanent, aveau senzaţia că nu îşi vor primi salariile pentru perioada cât va mai funcţiona Compania. Aceste companii municipale vor fi desfiinţate şi nu este bine ca oamenii să se mai lase amăgiţi că vom reveni asupra acestei decizii”, a precizat Nicuşor Dan, pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, edilul a afirmat că i-a încurajat pe angajaţii Companiei Municipale Parcuri şi Grădini să se înscrie la concursurile pe care le va organiza ALPAB, pentru a se angaja acolo unde vor trece aceste servicii după desfiinţarea companiei.

“De altfel, pentru a nu mai exista o stare de tensiune şi dezinformare, am decis ca în prima şedinţă a Consiliului General al Municipiului Bucureşti să retragem delegarea acestor servicii ale Primăriei către companie. Pentru cine nu este la curent cu risipa care s-a făcut de către fosta administraţie, serviciile Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement au fost transferate în anul 2018 către 3 companii municipale: Compania Parcuri şi Grădini, Compania Întreţinerea Arborilor şi Spaţiului Verde şi Compania Agrement Bucureşti. Rezultatul acestor delegări a fost creşterea cheltuielilor Primăriei Capitalei cu 30%”, a adăugat Nicuşor Dan.

Sursa: epochtimes-romania

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.