Cum isi pacaleste Sosoaca admiratorii. Adevarata masina cu care circula: neagra, geamuri fumurii si cu sofer propriu

Senatoarea Diana Sosoaca circula cu o limuzina neagra cu sofer prin Bucuresti iar cand merge sa faca spectacol in locuri in care se afla mari multimi de oameni, Sosoaca apeleaza la o masina comuna, o Opel Corsa.


Sosoaca sustine in numeroasele sale interventii live pe Facebook ca nu are sofer si ca isi conduce singura masina. „Noi nu avem sofer, imi duc singura copilul la scoala”, spunea Sosoaca recent intr-un interviu acordat Adrianei Bahmuteanu.

Sosoaca a venit, sambata, la volanul propriei masini, o Opel Corsa din anul 2015, in Valea Jiului alaturi de sotul ei. Ea a tinut din nou sa le atraga atentia celor care o asculatau ca si-a condus singura masina, ca nu are sofer si ca a batut drum lung pentru a veni in fata minerilor. „Am primit telefoane, sa nu te duci in Valea Jiului, te vor omori in bataie, te vor scuipa. Zeci de telefoane, de unde dracu stiau ca sunt in drum spre voi?  Intoarce-te, te vor omori’”, a sustinut Sosoaca. Minerii au scandat „Sosoaca, Sosoaca!”.

Sosoaca a tinut de altfel sa se afiseze in fata minerilor conducandu-si masina.

Realitatea insa este ca Sosoaca are o limuzina neagra, cu geamuri fumurii la dispozitie, cu tot cu sofer pentru deplasari. Insa, aceasta masina o foloseste doar in Bucuresti, cand nu trebuie sa impresioneze multimi de oameni cu un trai pretins simplu si auster.

Sosoaca a fost surprinsa urcand in aceasta limuzina in urma cu o saptamana, dupa ce a venit in fata Ministerului Justitie sa faca scandal ca se desfiinteaza Sectia Speciala. 

Link facebook

Sociologul Vasile Dincu, presedinte al Consiliului National al PSD, a declarat in urma cu doua zile ca senatoarea Diana Sosoaca este primul loc intre politicieni in care romanii au „foarte multa incredere”.

„Dragi prieteni care mai trageti cu ochii la sondaje, o prajitura de weekend vreau sa va ofer. Nu cred ca ati vazut vreodata un politician atat de promovat de televiziuni ca si senatoarea Diana Ivanovici Sosoaca. Si nici asa o crestere de Fat Frumos in notorietate si incredere. Chiar ma mir cum de nu au observat si promovat personajul vreun sociolog national. Va dau o comparatie cu Premierul Romaniei, ca sa nu fac vreo impietate comparand cu maririle politicii noastre. La incredere ‘foarte multa’ bate pe toata lumea. Ce ziceti, cine o va folosi in scurt timp pentru cresterea muschilor unui partid mai micut, dar dragut?”, a scris Dincu pe Facebook.

Sursa: aktual24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.